…sunt obiceiurile cu care te obisnuiesti si ajungi sa nu mai poti fara, asta dupa ce, la inceput, ti s-au parut ciudate si ai comentat. Nu o sa povestesc acum despre obiceiurile comune tuturor spaniolilor, ci despre cele pe care le-am observat in zona in care traim.
Evident ca si in Spania, in zona noastra, am gasit lucruri specifice atat spaniolilor, cat si ilicitanilor (asa se numesc locuitorii orasului Elche). Cel mai cunoscut este SIESTA. Acest obicei al tuturor spaniolilor indiferent de zona, pe care barbatii, mai ales, il adora si il perpetueaza, il mai intalnim in mai toata zona mediteraneana, dar parca cei mai harnici in mentinerea si respectarea lui sunt spaniolii. Aici, in orele de siesta orasul se goleste (mai ales vara). Am scris o postare doar despre siesta https://www.facebook.com/groups/2980826438894120/permalink/3476348462675246/, asa ca nu o sa insist aici. Ce vreau sa va spun acum este ca deja ne-am obisnuit cu siesta, ba chiar o si apreciem, desi la inceput ni se parea o prostie sa “spargi” ziua de munca in doua sau sa nu poti sa iti rezolvi treburile intre orele 14 si 17 pentru ca mai totul este inchis. Ultima oara cand am fost in Bucuresti si mi-a spus functionara ca pot veni sa ridic actele pe la ora 15, am intrebat-o foarte mirata “nu este inchis?”. Evident ca mi-a explicat ca ei nu inchid niciodata, ei muncesc visand in secret la un piedestal aurit in fata institutiei pe care sa le fie asezat bustul in semn de omagiu si pretuire. 😂
Revenind la obiceiurile locale si nu numai, as vrea sa va povestesc despre “micul dejun spaniol” (desayuno). As zice ca extrem de multi oameni iau micul dejun la terasa, cel putin in zonele pe care le-am vizitat noi. Spaniolul tipic pe care il cunosc eu coboara la Cafeteria din fata blocului si serveste o cafea si o “tostada”. Atat. Asta e micul dejun pe care il poti gasi in toata Spania, iar in zona noastra este cam unica optiune. Nu exista omlete, oua fierte, cremwurst-uri, bacon-uri sau alte chestii pe care le asociem noi cu prima masa de dimineata. Aici bei cafea si mananci o tostada. Tostada este paine prajita pe care se adauga ceva. Cele mai comune tipuri sunt cele cu ulei, rosii, branza, jamon sau unt si gem. Sau combinatii intre ele. Tostada cu rosii este ceva ce nu am vazut nicaieri in afara de Spania: sunt rosii triturate intinse pe painea prajita.
Ce vreau sa spun este ca acum nu mi se mai pare ciudat sa mananci dimineata paine prajita stropita cu ulei si sa bei o cafea, desi la inceput mi se parea o tristete, o lipsa totala de imaginatie si gust. Tostada cu jamon ramane preferata mea (vezi foto); Laurentiu opteaza mereu pentru cea cu rosii, iar cea mai comuna le are pe toate (adica, painea prajita stropita cu ulei pe care intinzi rosiile zdrobite si pui jamon deasupra; un fel de “shaorma cu de toate”). Acum nu mi se mai pare ciudat, ba chiar am cerut si in Romania acelasi lucru oripilandu-l pe chelner care s-a uitat cu mila si superioritate la mine si la gusturile mele alimentare de 2 lei. Aici, cand prietenii veniti in vizita au cerut omleta, chelnerii s-au uitat doar mirati ca cineva ar putea manca la micul dejun altceva decat unica, inegalabila si minunata tostada. Oricum nu i-au servit pentru ca “asa ceva nu exista”.
Sa nu intelegeti gresit: exista si cafenele de “fitze” unde poti gasi, de pilda, croissant sau clatite dimineata, dar sunt rare si nu foarte apreciate. Spaniolul este conservator, traditional si mandru de cutumele sale. “De ce sa schimbi sau sa incerci altceva cand esti atat de multumit cu ce ai?!”. Si, in fond, fericirea vine din interior. Pe ei ii bucura cel mai mult socializarea, compania si pentru asta nu ai nevoie de chestii sofisticate care sa o insoteasca, nu?!
Un alt “obicei” spaniol local este sa cumperi flori DOAR pentru morti. Ii suspectez ca au adaptat asta pentru ca, de fapt, sunt cam zgarciti. Nu cred ca am vazut in cei 7 ani aici barbati cu flori in mana. Laurentiu imi cumpara des flori, nu numai la evenimente. In una din datile cand a fost la florarie, vanzatorul l-a intrebat cand e inmormantarea ca sa ii comande ceva frumos. S-a mirat pana la lacrimi de cineva care cumpara flori doar asa, “de moft”, pentru cineva viu 😂. Aici sunt putine florarii si nu au culoarea si diversitatea cu care suntem noi obisnuiti, iar florile sunt scumpe; mai scumpe ca la noi de departe. Poate pentru ca mortii nu sunt foarte pretentiosi cei care cumpara aleg in functie de pret.
Tot la spaniolii din zona noastra nu este foarte comun obiceiul de a-ti invita prietenii acasa. Mi-a povestit un amic nascut chiar in Elche ca ei se vad, chiar si cu familia, la restaurant. Parintii lui, desi locuieste pe scara cu ei (este casatorit si are si un copil) nu vin aproape niciodata la ei acasa. Propozitia folosita de romani des “treci pe la mine” este inlocuita aici cu “hai sa ne vedem in oras”. Eu rad cu Laurentiu explicandu-ne asta prin faptul ca spaniolii nu pun pret pe casa si, ca urmare, in casele lor (nu generalizez) este urat, deci le e rusine sa invite musafiri. Gustul in materie de design interior este, in majoritatea cazurilor, vai de steaua lui. Obiceiul spaniolilor este sa traiasca pe strada, nu in casa. Aici, terasele sunt pline indiferent de anotimp.
In Elche exista o singura cofetarie pe care as putea-o compara cu una “normala” din Bucuresti, adica in care sa gasesti prajituri pe care sa iti doresti sa le mananci. Stiu niste cofetarii in Pantelimon, la parterul blocului, care le baga in revizie generala pe cele de aici. De fapt, aici nici nu prea exista cofetarii. Iar cele pe care le-am vazut iti taie complet cheful de dulce si de a manca, in general. “Postre”-le (desert) spaniol este atat de limitat in optiuni incat nu trebuie mentionat. Cam asta este, in general, oferta de “dulce” in zona noastra: orez cu lapte, crema de zahar ars, friganele, clatite, budinca si, rareori, un tort de biscuiti (preferatul meu). I-am dat pe spate pe spaniolii carora le-am facut eu briose sau macarons. Torturile mele i-au facut pe multi sa creada ca sunt maestru cofetar. Asta e misto in zona noastra: poti straluci usor, fara efort mare.
“Obiceiul” care imi place mie cel mai mult in Spania ramane, insa, “prioritizarea vietii”. Spaniolul stie ca viata e scurta si traieste simtind cumva ce este cu adevarat important. Valorizarea lucrurilor care hranesc sufletul se afla in ADN-ul local, cred. Valoarea reala a lucrurilor simple este cunoscuta si apreciata aici. O masa cu prietenii, odihna, familia, timp pentru activitati care iti fac bine si placere sunt intotdeauna prioritare unei afaceri banoase, muncii peste program, goanei dupa “a avea”. Spaniolii nu traiesc mai “indestulat” ca altii, dar cu siguranta traiesc mai cu bucurie, mai fericiti ca multi. Daca vreti lectii despre o viata buna, intrebati in Peninsula!
Parfum de Spania 