De prin trafic

Sa conduci este o aventura, oriunde te-ai afla. Diferenta e data de tipul aventurii.

Daca as face un clasament al motivelor pentru care am visat sa plec din Bucuresti, traficul ar concura clar pentru locul 1. Exact asa cum Omul Pesterilor isi lua ghioaga si pleca la vanatoare sau la lupta, exact asa apucam si eu volanul si ma napusteam pe strazile capitalei. Niciun strop de relaxare, nicio placere a condusului nu ma infiorau. Concretetea nebuniei in care traiam mi-a dat-o conversatia pe care am avut-o cu o prietena care se urca in avion sa plece la Milano. Ma sunase sa-si ia “la revedere” si sa mai barfim si noi, ca fetele, inainte de decolare. Eu eram in fata scolii, asteptand-o pe Andreea sa iasa. Zona Agricultori, sectorul 2 cu destinatia sector 1, zona Casa Scanteii. Ora 15:50, “Te pup, drum bun, zbor placut, fara turbulente, sa nu uiti sa imi aduci ciocolata cu gianduia, suna-ma cand aterizezi!”. Ora 16:00, copil iesit din curtea scolii si urcat in masina. Trafic. Frana, stai, pauza, stop, claxoane, frana, stop, linie de tramvai, intersectie, blocaj, stop, taiat calea, intersectie, frana, etc, etc, pe scurt, trafic bucurestean. Brusc, apel telefonic “am ajuns. Am zburat bine, astept bagajele, tu ce faci, fata, tot in masina?!” Da, ea ajunsese, eu mai aveam doar putin pana acasa, asta dupa ce jucasem deja rolul de Ninja al soselelor si ma “descurcasem” si eu prin intersectii si pacalisem si eu semafoarele. Andreea ma intreba daca putem comanda pizza (cred ca i se parea ca stam suficient pe loc incat sa ne ajunga curierul).

“Cum fac sa scap din nebunia asta? De ce ma doare stomacul de stress? Ajung sa urasc oamenii? E normal ca visez sa-mi cumpar pistol?” Varianta sa imi cumpar avion cadea, deci ramane sa ma adaptez sau sa gasesc altceva. Nu am fost nici originala, nici erou, asa ca am ales sa “mai trag o carte”, sa incerc sa vad cum e si in alta parte.

Aici, unde locuim in Spania, ruleaza alt film. Desi au trecut cinci ani, nu exista zi in care sa conduc si sa nu multumesc in gand. Nu exista niciun element comun intre traficul de aici si cel din Bucuresti. Este adevarat ca locuim intr-un oras de provincie pe care nu-l putem compara cu o capitala. In Madrid, Barcelona si orasele mari este tot aglomeratie, dar, atat. Doar aglomeratie si timp pierdut in trafic. Lipsesc mitocaniile, sicanele, injuraturile si depasirile pe liniile de tramvai, trotuare, spatii verzi. Lipseste agresivitatea care musteste la noi ca puroiul dintr-o rana prost ingrijita. Lipsesc taximetristii revendicativi si camionagii. Iar la noi, “la tara” cum ne place noua sa ne alintam (locuim intr-un oras comparabil cu Clujul ca numar de locuitori), traficul este chiar o placere. Pentru a parcurge cei 20km care ne despart de Alicante avem vreo 5-6 variante de drum si ne trebuie in jur de 20 de minute de condus lejer, fara aglomeratie, fara gropi, fara stress. Mai mult dureaza sa ma hotarasc pe unde sa o iau decat drumul in sine.

Cica Spania sta cel mai bine din Europa la capitolul drumuri. Are cei mai multi km de autostrada construiti, iar despre celelalte drumuri, ce sa va spun?! Sta bine de tot. Nu are intotdeauna logica in constructie, ma refer la logica cu care am fost noi obisnuiti, dar poti inchide ochii la anumite “aberatii” datorita ofertei generoase. Cred ca doar aici am vazut treceri de pietoni exact la iesirea din giratoriu, astfel incat un cuplu de batrani care traverseaza incet una dintre acestea poate bloca minute bune circulatia pe toate strazile care inteapa giratoriul. Mai sunt si locuri unde se calaresc intrarile si iesirile de pe autostrada, dar te descurci. Overall, e parfum. Parfum de Spania, desigur.

Giratoriile raman, pentru spanioli, “piatra de incercare” in trafic. Singurele cozi din oras le intalnesti, la orele de varf, la intrarile in sensurile giratorii. Niciun spaniol din zona asta nu ar reusi sa treaca de giratoriul de la Charles de Gaule venind dinspre Primaverii. Nunca, jamas! Ar abandona masina si ar fugi. Desi Spania a dat lumii pe Fernando Alonso, unul dintre campionii curselor de Formula 1, acesta nu a dat inapoi nimic din talentul lui spaniolilor din zona asta. Se observa, sper, ca ma refer strict la zona in care traim noi, mai exact Provincia Alicante. Asta ca sa vedeti cat sunt de obiectiva si corecta. De fapt, adevarul e ca imi place sa sper ca exista zone ale Spaniei unde se conduce normal. Aici as zice ca sunt cei mai slabi soferi pe care i-am intalnit vreodata in trafic. Glumele romanesti despre soferii constanteni sau prahoveni sunt adevarate insulte fata de niste emeriti ai volanului, daca ne raportam la spanioli.

V-am scris despre singurul motiv de enervare in trafic pe care l-am avut pana acum: mocaiala si precautia excesiva. Sunte tematori, dar amabili si cu bun simt. Respecta total indicatoarele si marcajele: niciodata nu vei vedea vreun automobil pe banda destinata autobuzelor, nu parcheaza niciodata pe spatiile verzi sau in locurile nepermise, locurile de parcare pentru handicapati sunt intotdeauna respectate, nu claxoneaza, nu am vazut pana acum sicanari in trafic. Toti au rabdare; de pilda, daca pe o strada cu sens unic, cu o singura banda, o masina opreste pentru a putea cobori pasagerii chiar in fata scarii unde locuiesc (pasageri care isi iau si bagajele din portbagaj si apoi se pupa cu soferul si mai schimba si cateva propozitii despre vreme), cei din spate, oricati or fi, asteapta fara sa claxoneze, fara sa invoce neamurile acestora, fara vreo urma aparenta ca i-ar deranja. Cand esti primul la semafor se poate intampla sa fii absorbit de o conversatie pe whapp, sa nu observi ca s-a facut verde si sa te “trezesti” cand se pune din nou rosu. Nimeni nu te claxoneaza; toti asteapta impreuna cu tine :). Va spun din experienta.

Parcarea laterala, chiar si in cadrul examenului auto, nu se limiteaza la 3 miscari si nu are limite de genul “nu ai voie sa izbesti bordura”. Practic, “ai dreptul la oricate miscari si izbituri, important e sa o bagi”. Totusi, carnetul de conducere nu se obtine decat rareori “din prima”, iar daca esti strain chiar mai greu. Sunt amabili si toleranti, dar constienti de ce pot. Aici ai voie sa conduci pe autostrada si in primul an dupa ce ti-ai luat carnetul, desi putini o fac. Ce nu ar trebui sa ai voie in primul an ar fi intrarea in anumite parcari subterane, mai ales daca ai o masina din de dimensiuni medii sau mai sus. Au fost cazuri cand am dat in marsarier pe rampa de intrare pentru ca nu se putea lua curba pentru a intra decat daca aveai Smart For Two sau ceva similar. Constructiile sunt zona “de forta” a spaniolilor, inaintea condusului, dar despre asta voi scrie in alta postare.

Parcarile din orase sunt multe si marcate corespunzator in asa fel incat nu vei incerca, decat din nestiinta, vreo “aroganta” care se va solda absolut sigur cu amenda sau cu ridicarea masinii (in functie de gradul de incalcare a regulii). Noi am probat tot. 😦 Locurile de parcare de la marginea drumurilor sunt vopsite cu trei culori, fiecare indicand detaliile necesare. Culoarea alba este cea mai cautata si inseamna “parcare gratis”, albastru e “cu plata” (faci plata la aparat si pui bonul in geam), iar galben e “interzis”. Daca nu platesti pe albastru sau depasesti intervalul orar pentru care ai facut plata, urmeaza amenda. Daca parchezi pe galben, ti-o salta. Daca parchezi pe alb, dar “musti” dintr-o zona interzisa si gasesti vreun cetatean constiincios care sa te reclame, iar ti-o salta. Sa vezi senzatie cand ajungi la locul unde ai parcat si gasesti doar un triunghi de hartie fluorescenta lipit pe bordura de langa locul unde lasasei masina pe care scrie numarul tau de inmatriculare!!! Senzatia continua si cand afli unde ti-au dus masina si cat te costa sa o recuperezi. Totusi, astfel de experiente traite sau aflate din gura in gura face ca orasele sa fie civilizate, ordonate, sa iti fie drag sa traiesti in ele.

As putea scrie in concluzie ca soferii spanioli sunt muuuult mai slabi decat cei romani, iar drumurile infinit mai bune si mai multe. Totusi, voi alege sa scriu ca, de cand am venit aici, imi place din nou sa conduc, nu mai vreau pistol, pot vedea din nou frumosul in oameni si nu mai stiu ce inseamna sa fii stresat.