Cum poate fi la doctor?!

Da, da, da, a trecut mult timp de absenta. S-au strans si mai multe de povestit. Fiind primul post dupa o lunga pauza, o sa povestesc despre ceva foarte teluric. O sa va povestesc experientele noastre cu sistemul medical spaniol, sistem despre care am primit mii de intrebari.

Pana acum ceva ani, toti “extranjer”-ii aveau acces gratuit la sistemul public de sanatate. Deoarece au fost prea multi care au abuzat de acest privilegiu (si-au adus rude, prieteni si cunostinte, care locuiau in tara de unde plecasera, pentru interventii chirurgicale si tratamente aici, in Spania, unde totul era gratis, acestea fiind, evident, extrem de costisitoare la ei acasa), spaniolul, amabil si mai putin priceput la “combinatii”, s-a prins, totusi, in cele din urma, si acum nu mai pot beneficia de sistemul public si gratuit de sanatate decat cei care au un contract de munca aici. Aceasta fiind situatia actuala, noi, neavand contracte de munca, nu avem decat varianta unei asigurari private de sanatate. Ceea ce ne-am si facut. Mult, mult mai ieftin decat in Romania si mult mai ofertant (include servicii despre care nu am auzit sa existe la noi; de pilda, daca ai o afectiune care presupune tratamente de genul masajului sau kinetoterapiei si nu vrei sa te deplasezi la centre specializate, va veni un specialist si iti va face procedurile acasa. Fara spaga, fara ochi dati peste cap, fara taxe suplimentare.) Cu o asigurare privata nu poti ajunge in reteaua unitatilor de stat, dar exista una impresionanta si pentru astfel de asigurari: policlinici, spitale, centre de tratament… Diferenta intre o asigurare publica si una privata consta doar in timpul de asteptare: la stat poti astepta si cateva luni pentru o interventie chirurgicala daca nu este o urgenta. In rest, profesionalismul, curatenia, absenta cu desavarsire a conceptului de “spaga” sunt identice, indiferent de tipul de asigurare.

Revenind la noi… Desi avem asigurarile facute de ceva timp si desi ne-am propus inca de la semnarea Politei sa mergem “sa ne facem si noi, dom’le, analizele alea anuale” (care la noi sunt, cel putin, cincinale), au trecut luni bune pana am beneficiat de serviciile medicale spaniole si… nu de buna voie, ci cu “morcovul infipt”. Niste simptome mai ciudate de-ale mele au primit de la un medic roman, prieten de-al nostru, indicatia de a beneficia de urgenta de un CT si o colonoscopie. Hai ca CT-ul nu ma nelinistea prea tare, dar colonoscopia nu o puteam deloc integra in paleta de experiente la care am visat vreodata. As putea spune ca era clasificata ca unul din posibilele raspunsuri la intrebarea “ce ai face pentru 1 milion de euro?”. Am cativa prieteni si amici buni care s-au delectat cu aceasta investigatie in Romania si au ramas cu amintiri de neuitat. Deloc nu imi doream sa ma alatur lor. Am incercat, deci, sa il conving pe prietenul nostru medic ca “daca CT-ul iese bine, de ce sa mai scotocim pe unde e intuneric (si nu numai)?”. Nu, nimic nu l-a induplecat. Mi-a spus clar si ferm ca e un “must”, ca e obligatoriu cat si fara discutie, dar sa stau linistita ca “in strainatate” nu e ca in Romania.

Am lasat colonoscopia ultima; am facut vizite la medicul generalist, analize  de sange, ecografii, Computer Tomografie si as fi facut orice altceva in plus numai sa nu ajung la ea. Totul a fost impecabil: spital privat imens, personal zambitor, amabil, negrabit, pe scurt: cum vedem in filmele alea care ne plac. Ce s-o mai lungim, urma colonoscopia. Ma gandisem deja ca va trebui sa il rog pe doctor sa fie atent sa scoata mai intai tufele de morcovi pe care le simteam “acolo”. Mi-era mult, mult mai frica decat as putea explica cu cuvinte frumoase. Noroc ca nu vorbesc bine spaniola si nu am reusit sa ii dau medicului toate indicatiile pe care as fi vrut inainte sa ma adoarma, ca sigur mi-ar fi fost rusine cand m-as fi trezit. Ce sa va spun: nu am simtit absolut nimic, ba mai mult, ma intreb si acum daca chiar mi-au facut interventia, pentru ca nu am avut nicio manifestare ulterioara care sa imi aminteasca de ea. (acum as vrea sa imi puna cineva, pe bune, intrebarea aia cu 1 milion de euro; sunt dispusa si la negocieri, nu sunt lacoma…) M-am trezit intr-un salon unde medicul imi spunea, cu multe cuvinte, ce colon minunat am si cum i-a placul lui nemaipomenit sa ma scotoceasca pe acolo si ce mult s-a bucurat sa vada ce frumos arat (si!) pe interior si ce linistita trebuie sa stau multi ani de acum inainte… :))) Ce sa va zic, medicul are aici timp sa vina sa vorbeasca personal cu fiecare pacient, sa ii explice cum a intervenit, ce a vazut si ce recomanda pe viitor. Apoi, iti da si in plic, scris, rezumatul a ceea ce ti-a explicat verbal, ca, daca esti mai tampitel si uiti, sa poti citi, in ritmul tau, acasa, si sa intelegi. Tot in ritmul tau.

Deci, contactul meu personal cu sistemul medical a fost unul extrem de satisfacator. Senzatia aia ca “esti pe maini bune”, ca “poti avea incredere”, ca “astia stiu ce fac si ce spun” este un lucru dupa care am tanjit in Romania. Mi-am reconfirmat senzatia asta buna dupa ce am fost si cu Andreea la un control.

Ea are scolioza; nici prea mare incat sa necesite corset sau ceva mai grav, nici de neluat in seama incat sa poata fi incadrata la “deviere normala, fiziologica”. In Bucuresti, speriata in urma unui control de rutina, am vizitat cam toate somitatile in domeniu. Fiecare mi-a recomandat tratamentul sau solutia pe care o agrea personal, fiecare implicand costuri care mai de care. Am ales dintre medicii vizitati pe cel despre care am auzit si am gasit pe net cele mai multe referinte pozitive. Tratamentul acestuia a presupus o gimnastica “speciala”, “nu kinetoterapia banala recomandata de orice ortoped”, care presupunea 3 sedinte saptamanal a cate 50 de minute si 150 roni, la cabinetul particular al somitatii. Pentru ca odata venit la consultatie esti incadrat automat in randul “sponsorilor” lui, in numele binelui copilului, a insanatosirii lui despre care iti povesteste cu o certitudine indusa de explicatii in care se folosesc termeni de specialitate (pe care ii poti folosi ulterior la jocul de Mima ca sa iti incui adversarul), exemple pe care nu le poti verifica, dar care speri sa fie reale, pentru ca e vorba de copilul tau si nu iti doresti, asa cum te sperie aluziv medicul, sa ajunga la corset sau operatie. Dupa 2 ani de gimnastica invatata la un curs special, unic, in Germania (in esenta, cam aceleasi miscari si exercitii ca la orice centru banal de kinetoterapie) si dupa 3 radiografii intermediare, am aflat ca scolioza Andreei “nu a evoluat”. Pe scurt, a ramas la fel. Motiv de mare satisfactie declarata pentru medic si de perplexitate pentru tine, platitorul visator. Am decis atunci sa intrerupem tratamentul minune si “fie ce-o fi”. In urmatorii ani pana in prezent, fara nicio gimnastica, ce credeti?!, curbura a ramas la fel, fara niciun grad in plus, doar ca fara bani :))). Am aflat asta aici dupa ce am fost la control. Ortopedul spaniol i-a “citit” radiografia proaspat facuta aici, a masurat-o, a aplecat-o si-a sucit-o si mi-a confirmat ca are aceeasi curbura ca intotdeauna si mi-a spus ca nu e cazul nici macar de corset (asta imi spusesera si in Romania). Evident, am dedus ca ar fi nevoie de gimnastica, nu?! NU. Ne-a explicat ca e foarte bine sa faca sport, dar nu e nevoie de ceva special, scolioza ei nefiind una ingrijoratoare sau cu potential de risc. (chiar daca ar fi fost, aici era inclusa in asigurare)

Ce senzatie am dupa aceste vizite la medici? Ca ti se recomanda ceea ce este, cu adevarat, nevoie pentru afectiunea pe care o ai. Nu se profita de frica sau ingrijorarea ta pentru a ti se recomanda medicamente, investigatii sau tratamente care sa aduca bani, fara beneficii pentru pacient. Am avut senzatia ca eu, pacientul, chiar contez, problema mea e ascultata, inteleasa si luata in considerare. Cu siguranta nu e sistemul medical spaniol unul altruist, dezinteresat, sunt sigura. Si totusi, iata ca se pot castiga bani dand, in acelasi timp, platitorului o senzatie de multumire, de siguranta. Platesti si esti fericit ca o faci, pe scurt. Asa suntem noi: preferam sa platim pentru senzatia ca “e bine” decat pentru certitudinea ca “e rau” :))) Pam-pam!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s