Din trafic…

Ma intorceam conducand din Alicante si am asistat la o scena care m-a determinat sa imi promit ca azi imi voi face timp sa scriu din nou pe blog despre un subiect pe care vreau sa il “atac” inca de cand a aparut blogul acesta.

Pe drumul pe care intru eu in oras spre casa exista un sens giratoriu pe care l-am retinut inca de la prima noastra venire aici. In centru, pe spatiul verde, sunt cel putin douazeci de portocali (sau ceva inrudit cu portocalul) care, atunci cand se coc fructele, creeaza o imagine care ma tintuieste in prezent: fructele astea portocalii in pomii cu frunze verde proaspat imi aduc de fiecare data aminte ca traiesc intr-o alta tara, o alta viata… Si, de fiecare data, iii multumesc in gand Celui ce a ingaduit sa ne fie bine aici.

Ei bine, azi am participat la o scena pe care o calific ca fiind, pana acum, “culmea traficului” intalnit in Spania.

Exista un post de radio local (adica nu se aude bine decat la noi in oras!) unde se difuzeaza muzica anilor ’70-’80-’90 care este preferatul meu. Se numeste Kiss Fm. Deloc original, dar fac treaba buna. Intre multimea de frecvente unde nu poti asculta decat muzica spaniola, adica 99% regeton, acest post de radio (al unor englezi, evident!) este ca o gura de aer proaspat intr-o vizita la pescarie.

Azi cantam din toti plamanii impreuna cu cei de la Killers “Human” cand, intrand in sensul giratoriu pomenit mai sus, l-am vazut… “Are we human or are we dancer?” Un domn (va rog sa notati asta mai ales misoginii!!) vorbea la telefon, cu un picior indoit, sprijinit de masina oprita fix in sensul giratoriu. Nu, nu pe spatiul verde langa portocali, ci pe banda intai in sensul giratoriu, inainte de una dintre iesiri. Primul lucru care iti vine in minte este ca bietului om i s-a stricat ceva la masina si a avut ghinionul sa il lase intr-un loc atat de nepotrivit. Barbatul parea relaxat, vorbea calm, radea chiar si gesticula vesel in timp ce vorbea… Imediat m-am gandit, admirativ, la cat de bine gestioneaza stresul. Apoi am observat ca nicio masina nu a claxonat, desi se aglomerase putin zona, niciun sofer nu a deschis geamul sa ii povesteasca putin de inclinatiile necrofilice care il bantuiau brusc. Pur si simplu, lumea s-a adaptat fara reactii vizibile la situatia intalnita. Wow! “Ce misto, cata civilizatie” mi-am zis in timp ce conduceam, in rand, spre iesirea din giratoriu… Adevaratul “wow” l-am exclamat, insa, dupa ce am trecut, cand am vazut in oglinda retrovizoare cum tipul termina de vorbit la telefon, se urca in masina si…pleaca. Wtf?! Deci, nu era stricata masina, ci acolo s-a gandit el sa se opreasca sa vorbeasca la telefon… Wtf?!

Lucrurile care au avut si inca au cel mai mare impact asupra mea de la mutarea noastra aici sunt traficul si oamenii. Traficul este ireal de nestresant, iar oamenii sunt ireal de…. “surprinzatori” in toate sensurile cu putinta.

De cand locuim aici cred ca am auzit maxim de zece ori un sofer claxonand (cel putin cinci dintre cele zece mentionate au fost folosite pentru atentionarea iubitei ca amorezul a ajuns in fata blocului). As putea spune ca spaniolii nu claxoneaza, spaniolii accepta si se adapteaza. :))) In primele luni mi-am infranat greu si constient pornirea instinctuala de a apasa in centrul volanul la cea mai mica abatere sau neplacere intalnita. Acum doar ma mir cu voce tare. Si nu foarte rar. Chiar daca soferii cu reputatie binecunoscuta sunt din Prahova si Constanta, spaniolii i-au surclasat: sunt cei mai prosti soferi (si nu numai!) pe care i-am intalnit. Nu exista zi in care sa iesi cu masina si sa nu vezi o faza care sa iti intareasca parerea asta. Cel putin in zona in care locuim noi. Singura, dar imensa diferenta, este ca sunt niste prosti neagresivi. Si foarte, foarte relaxati; nici nu isi dau seama ca, deseori, trec granita spre nesimtire chiar. Cu cat mai mic este orasul, cu atat mai relaxati sunt soferii.

Ce mi se pare paradoxal este ca tara cu cei mai multi km de autostrazi si cu o infrastructura impresionanta are parte de soferi atat de slabi, atat de “neorientati”. In Spania, de pilda, este obligariu ca oriunde exista construita o autostrada cu plata sa existe si una fara. Poti ajunge din punctul A in punctul B pe foarte multe cai: autostrada cu plata sau fara si sosele (carreteras) de diverse feluri, dintre care unele ai putea jura ca sunt tot autostrazi. Totusi, in ciuda circumstantelor extrem de favorabile, ei par ca abia luna trecuta si-au luat carnetul, intr-o tara africana… Mi-i imaginez pe soferii astia spanioli conducand in Bucuresti… Aici, ei franeaza pana opresc masina la intrarea in sensul giratoriu, indiferent daca se vede clar, de la distanta, ca nu e nimeni. Imi inchipui ca la giratoriul de la Pta Charles de Gaulle ar dura cateva ore sa treaca. Pe scurt, spaniolii traiesc cu relaxare si conduc la fel.

Dar, sa va povestesc despre prima noastra experienta cu “traficul” spaniol (ca despre asta vroiam de mult timp sa scriu)…

Era Februarie 2017. Prima oara cand am pus piciorul in Comunitatea Valenciana, mai exact in Alicante. Pentru ca aveam in plan vizite la cateva scoli care se aflau razletite pe harta provinciei, am inchiriat masina. In prima zi, am vizitat doua scoli aflate la vreo 60km distanta una de alta, ne-am mai oprit prin orasele invecinate, ne-am uluit de lejeritatea cu care se circula peste tot, chiar si la orele de varf.  Totul parea ireal. Ce i-am mai apreciat, cum am gasit noi numai cuvinte de lauda fata de spanioli… Traficul, marele Bau-Bau de acasa parea Zana Zanelor aici. A venit vremea sa ne ducem la culcare. Aveam cazare fix in centrul Alicante unde, evident, locurile de parcare sunt putine. Aveam ca optiuni sa parcam intr-o parcare subterana cu plata sau sa cautam un loc de parcare pe strada (aici, pe timpul noptii parcarea stradala nu se plateste). De fapt, cam asa vedeam noi atunci optiunile. Laurentiu a decis imediat ca varianta “fara plata” il atrage mai mult, “ca n-are niciun sens sa platim parcarea subterana, ca el are rabdare sa gaseasca loc liber”, asa ca ne-a lasat pe noi in fata apartamentului si a plecat sa caute un loc. Dupa vreo 20 de minute a venit multumit; parcase la numai 800m de unde eram cazati…

A doua zi de dimineata ne planificasem sa vizitam inainte de prima intalnire la scoala un orasel care se afla in drum, dar ne-am trezit mai greu decat ne-am asteptat asa ca am hotarat sa mergem direct la scoala si abia apoi sa vizitam. Schimbarea in orar ne-a ingaduit sa lenevim mai mult, asa ca am iesit din casa pe la 10. Am cautat putin masina, dar cand am gasit-o ni s-a umplut sufletul. Nu de bucurie. In parbriz flutura amenda! Parcarea este gratuita de la ora 20 la ora 8. Am aflat atunci. Nu aveam timp atunci sa o platim, dar am facut-o la intoarcere, dupa-amiaza. 70 euro. Dar am aflat cu acea ocazie ca si parcarea stradala se plateste in functie de culoarea cu care este marcata (marcajele pot fi albe, galbene sau albastre – doar albul e gratuit). A doua zi am vazut alte doua scoli, iar dupa-amiaza ne-am intors in Alicante ca sa platim amenda si sa ne plimbam prin oras. Am cautat vigilenti parcare. Am gasit albastra. Am parcat si ne-am dus la aparatul de taxat si am inceput sa bagam monede. Scria o “poveste” interesanta pe aparat IN SPANIOLA (numai in spaniola!) ca atare nu ne-a trezit interesul neintelegand nimic. La un moment dat aparatul nu a mai primit fise. Noi am incercat sa abuzam, el ni le-a dat inapoi. Am dedus, deci, ca am avut noroc si am nimerit intr-o parcare ieftina. Multumiti ca de data asta suntem in legalitate, dar pe bani putini, am plecat sa achitam amenda si la plimbare prin oras. Ne-am plimbat pana seara cand ne-am intors la masina sa mergem spre casa. Surpriza: o noua amenda! Alti 70 euro. Sa vezi indignare pe noi!!! Vazandu-ne cineva cum ne agitam in jurul masinii gesticuland si explicandu-ne unul altuia cat de corecti am fost noi si cat de nedreapta e Brigada Rutiera spaniola a venit si ne-a “tradus” povestea scrisa pe aparatul de taxat. Parcasem in fata unui sediu al Facultatii din Alicante, in parcarea profesorilor. Acolo era ingaduit sa parchezi MAXIM 30 min daca nu erai profesor. Ups… “Bai, spaniolilor, mai aveti multe informatii d’astea de 70 de euro?” Ca o nevasta clasica ce sunt, i-am explicat lui Laurentiu ca 140 euro ii permiteau sa lase masina intr-o parcare subterana cel putin o saptamana, fara sa o miste de la locul ei. Cred ca stia, pentru ca s-a uitat la mine intr-un fel pe care il intuiti. In ultima seara am gasit parcare libera pe alb. Incredibil, ce noroc! Totusi, vigilenti inca o data, am bagat masina in parcarea subterana. Ne-am gandit ca e mai bine sa nu riscam sa aflam, tot cu 70 euro, ca albul se considera galben in anumite circumstante explicate numai in spaniola. Dimineata cand am iesit din parcare pentru a merge sa predam masina, am platit parcarea: 4,25euro. Desi traficul era, in continuare, incredibil de relaxat si civilizat, nu ne-am mai incantat la fel. Parcasem in 3 zile cu “numai” 144,25euro. A fost pretul platit pentru a intelege ca un trafic lejer, civilizat cere soferi disciplinati.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s