Paine si circ…

Azi s-a sarbatorit aici Nit de l’Alba, un eveniment din sirul de sarbatori inchinate Sfantei Maria, Madre del Dio. Asa cum deja stiti, este un spectacol de artificii ce se intinde pe durata unei ore, timp in care se lanseaza, cred, sute de mii de artificii din foarte multe puncte din oras. Anul trecut, nestiind ce se intampla am stat in casa si am avut senzatia ca ne aflam intr-un adapost in timpul bombardamentului. De afara, insa, se vede altfel…

Stiam ca “spectacolul” incepe la ora 23. Am iesit pe la 22:30 cu Laurentiu, ne-am si plimbat putin prin centrul animat corespunzator, de sarbatoare. Nu cred sa fi ramas in case 5% dintre locuitori; parea ca toti erau pe strazi, la terase, in parcuri, razand si dansand… Ne-am ales un loc de unde ne-am gandit noi ca se vede cel mai bine El Palmeralul (“artificiul” de final) si ne-am pus pe vorbit si facut poze. Pentru ca suntem in Spania si nu in Elvetia, artificiile au inceput pe la si un sfert…

S-au stins luminile in tot orasul si a inceput “bombardamentul”. Zgomot asurzitor, feerie de lumini, culori si forme; o mare de oameni zambea uitandu-se spre cer. Am zambit si eu… Ma gandeam cat e de usor sa cultivi in oameni sentimentul apartenentei, al mandriei fata de locul in care s-au nascut sau traiesc. Cat de usor poti da oamenilor iluzia ca sunt importanti, ca pentru ei guverneaza cei alesi, ca se tine cont de nevoile, bucuriile si dorintele lor… Am pus cateva poze pe Facebook povestind despre artificii. Prieteni dragi din Bucuresti, impreuna cu care inghetam la mitingurile din Piata Victoriei in iarna anului trecut, mi-au raspuns amar ca au si ei acolo artificii… Nu a fost prima oara cand m-am gandit ca am fost lasi si am plecat, ca ne-am pierdut prea repede speranta, ca oameni cu aceleasi valori ca si noi au ramas sa mai incerce putin ceea ce pare din ce in ce mai intangibil, mai imposibil… O parte din inima mea a ramas langa ei.

Nu stiu exact pozitia, dar Spania este in topul tarilor din vest, “alea bogate”, care are coruptia foarte bine aspectata. Imi inchipui, deci, ca artifiiciile astea nu au facut fericiti doar pe locuitorii orasului, ci si pe edilii lui; pe unii i-a incantat vizual, pe altii i-a fericit financiar. Totusi, spectacolul a fost impresionant.

Ma balacesc intr-un amestec de sentimente. Ma doare sufletul si imi este ciuda ca un blestem, parca, s-a asternut pe tara mea si ma bucur ca traiesc intr-un loc in care normalitatea este compusa din ingrediente care-mi hranesc sufletul.

La miezul noptii fix, tot zgomotul a incetat. Lumea aplauda si tipa fericita. Apoi se face liniste. Liniste si intuneric deplin. Nu mai vorbeste nimeni, nu se aude decat fosnetul multimii. La boxele montate peste tot in centru, izbucneste corul bisericii, divin, invaluitor… Parea ca muzica coboara din cer. Mi s-a facut pielea de gaina. Era un imn inchinat Fecioarei Maria… Extraordinar de emotionant. Multimea incepe sa cante si ea… Apoi, dintr-o data, explodeaza pe tot cerul El Palmeral, ultimul “artificiu” unic, imens sub forma unui miliard de stelute care coboara spre pamant. Sublim.

Lumea aplauda si se indreapta spre restaurantele, terasele si barurile care sunt deschise pana dimineata. Plecam si noi. Spre casa. Mergem unul langa celalalt in liniste; stiu ca si Laurentiu se gandeste acasa… Oamenii sunt si au fost mereu asemanatori, indiferent de obarsie. Pe toti ne bucura si ne linisteste “painea si circul”… Totusi, aici painea e buna si circul de calitate…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s