Intamplari de demult…

Tocmai ne-a sunat un reprezentant al Orange Spania si, pentru ca se implineste deja 1 an de cand suntem clientii companiei, ne-a facut o oferta de fidelizare, una “imbatabila”: cu numai 20% mai scump vom putea sa beneficiem in continuare de aceleasi servicii… Prima oara, Laurentiu a crezut ca nu a inteles bine ce a zis omuletul in spaniola si a cerut pe cineva care sa vorbeasca engleza. Desi dificil, nu a fost imposibil, si a primit si in limba lui Shakespeare confirmarea ca intelesese bine inca din varianta in spaniola…:))) Amuzat, l-a intrebat pe reprezentant de ce crede ca am fi tentati de o oferta mai dezavantajoasa decat cea pe care o avem. Usor incurcat de intrebare, s-a scuzat ca nu stie ce contine abonamentul nostru, dar ca ne asigura ca oferta pe care ne-a facut-o este foarte buna si ne lasa sa ne gandim in continuare… Am ras cu Laurentiu de noua dovada a “istetimii” spaniole si ne-am adus aminte despre modul in care am ajuns noi, acum 1 an, clienti Orange. Orange Spania.

V-am povestit deja ca la sfarsitul lui iulie 2017, cand am ajuns noi in Spania, cea mai arzatoare problema a fost cea a chiriei. Dupa ce am rezolvata asta, totul parea floare la ureche. Asa a si fost, dar cu peripetii, ca la inceput de viata noua…

Ei bine, eram de cateva zile proaspetii chiriasi ai apartamentului in care locuim, scapaseram de mobila veche si asteptam sa soseasca cea pe care o alesesem… Eram bucurosi si emotionati. Ieseam zilnic sa mancam afara si apoi ne petreceam o buna bucata din zi in piatete unde gaseam wi-fi gratuit: Andreea putea, astfel, vorbi cu prietenii din Romania de care se despartise, iar noi incercam sa completam o lista cu “to do” si sa gasim informatii despre ce avem de facut, care ar fi pasii, de ce avem nevoie… Un lucru era evident si sigur: aveam nevoie de net acasa, deci trebuia sa facem un contract cu un furnizor. Deci, asta era primul lucru pe care il aveam de facut: sa obtinem acces la internet. Laurentiu, care a lucrat in domeniu atatia ani, a facut o lista cu furnizorii de servicii, cu plusuri si minusuri si…am pornit la atac. Vroiam internet acasa si abonamente de telefonie mobila. In afara de Orange si Vodafone erau si cateva companii de care eu nu auzisem niciodata, dar eram pregatiti sa dam o sansa tuturor. Am inceput cu magazinele Orange si Vodafone care se afla chiar in centru, foarte aproape de blocul nostru.

Am aflat, cu aceasta ocazie, ca nu iti poti face niciun abonament, de niciun fel, daca nu ai cont bancar (evident, la o banca din Spania) pentru ca aici facturile nu te duci tu sa le platesti, ci “se platesc automat” din contul tau (tu trebuie doar sa ai grija sa fie bani in cont pentru ca toti furnizorii de servicii sa poata “trage” lunar contravaloarea serviciilor prestate)… Bineinteles ca nu aveam cont. Deci, asta era primul lucru de facut… Evrika! Ne-am dus la Banca. Evident, a doua zi. Pentru ca in timp ce am stat pe net la terasa si apoi am vizitat reprezentantele providerilor de servicii de telecomunicatii, s-a facut ora pranzului, implicit al “siestei”, iar bancile nu au program decat pana la pranz… A doua zi, deci, dis de dimineata eram la banca. Sa va mai spun ca nici la Banca nu vorbeste cineva vreo limba straina?! Nu, nu va mai spun, dar asa e. Dupa ce ei au dat din gura si noi din maini, am inteles ca nu putem sa ne deschidem cont. De ce? Pentru ca nu avem nici cetatenie, nici rezidenta, niciun act care sa dovedeasca ca locuim aici… Aha, deci nu contul era primul lucru, ci obtinerea rezidentei… Ne-am reintors la sezutul in piatete si cautatul pe net pentru a afla cum se poate obtine rezidenta… Am aflat. Am aflat ca, fiind intr-o tara civilizata, te poti programa online, ceea ce ne-am si apucat sa facem… Am completat niste formulare online si am obtinut programarea la Politia locala, sectia “evidenta populatiei”….Peste 2 luni…. Whaaaat??? 2 luni???? Fiecare isi striga panica proprie. Andreea “cum poate ea sta fara net 2 luni, ca nu poate trai in piatete doar ca sa aiba viata sociala….”, eu “cum o sa ne putem deschide cont ca sa platim utilitatile?! aoleu, o sa ramanem fara apa si curent…”, Laurentiu “cum reusim sa facem abonament de telefonie mobila ca sa nu platim roamingul atata timp…” Dupa momentele de panica si degringolada familiala, am decis, matur, sa plecam momentan la un fel de shoping, deoarece cutiile cu lucrurile din Ro nu sosisera si aveam nevoie de prosoape si alte chestii similare, de prima necesitate, care sa ne ingaduie sa incepem sa traim “la noi acasa”. Eu, panicoasa de mine, imi doream sa fac cat mai multe dusuri pana o sa-mi opreasca apa si curentul…:)))

Ne-am dus la Mall-ul din oras si, in timp ce eu si Andreea alegeam prosoape, covorase de baie, sampoane si chestii similare, descurcaretul familiei, omul nostru de vanzari si negociere, Laurentiu zis si “tati”, a reusit sa o vrajeasca pe o reprezentanta Orange de la magazinul de acolo sa ne faca abonament doar pe baza pasaportului si a contractului de chirie… Victorie! We broke the system! Ne uitam amandoua la ei intepenite de admiratie si de sacosele care ne atarnau de maini… You did it, tati! You did it!!! Sau cum ar fi spus-o spaniolu’: “Lo hiciste, papa!”. Urma sa vina un tehnician de la Orange sa ne instaleze cele necesare acasa. A durat “doar” 4 zile. Pentru ca spaniolul are ritmul lui care nu tinea cont de nerabdarile noastre… Va dati seama ca nu eram in pozitia de a negocia oferta sau chestii d-astea; am luat ce ni s-a dat. De aceea ne-am si distrat asa de tare acum, cand, dupa 1 an, ni s-a propus oferta “tentanta” cu 20% mai scumpa decat cea pe care nu am comentat-o anul trecut.

Ramanea sa vedem cum facem cu contul bancar. Intamplator, am aflat ca exista o banca mai “tanara” care deschide cont numai cu pasaportul. A doua zi (bineinteles!), imbracati frumos, increzatori si foarte zambitori am intrat in banca, am luat bon de ordine si ne-am asteptat randul in spatele a trei batrani pe care ii suspectez ca veneau la banca pentru ca se plictiseau acasa sau se simteau singuri si veneau aici sa poarte conversatii sterile si interminabile cu functionarii despre subiecte care priveau banca in cea mai mare masura: vremea, cateii, bolile si medicamentele potrivite… In sfarsit, ne vine randul. Ne asezam amandoi in fata functionarei care era “prinsa” intr-o convorbire telefonica cu cineva din familie careia ii explica ca nu stie daca se pot vedea dupa-amiaza. Am zambit intelegator si amabil toate cele 7 minute cat a durat conversatia, stand asezati cuminti pe scaune si privind cu interes pe birou, pe pereti, la functionara, unul la altul… Mie mi-a cazut privirea pe ecusonul care se afla pe birou si care ajuta clientul sa stie cum il cheama pe agentul cu care vorbeste. O chema Inmaculada Conception Perez Sanchez. Am citit de 10 ori pentru ca nu eram sigura de ce vad. Urma sa aflu ca este un nume des intalnit, alaturi de altele din aceeasi serie gen Encarnacion, Ascension si altele care-mi scapa acum, dar sunt din aceeasi gama “activ-religioasa”… Gata, a inchis telefonul. Vorbeste Laurentiu, eu zambesc. O intreaba, evident, daca stie engleza. Raspunde cu clasicul “un poquito” care inseamna, de fapt, ca stie sa zica “da”, “nu” si cateva nume de animale; nu intelege nimic, in schimb. Laurentiu, totusi, o crede si incepe sa ii explice in engleza ca dorim sa ne deschidem un cont bancar dar ca, momentan, nu avem rezidenta, dar ne-am facut programare (ii arata confirmarea printata a zilei in care suntem programati la Politie). Ne dam seama din privirea, zambetul si tacerea ei ca “un poquito” inseamna mult mai putin decat ne inchipuiam noi. Nu-i problema, avem planul B cu noi. Vorbesc eu si ii explic in toata spaniola pe care o stiam “no hablamos Espanol pero si Usted habla despacio entendemos”. E bucuroasa. Ma simte aliata ei. Nu stie ca “poquito”-ul pe care i l-am livrat in spaniola e tot ce am…. Si incepe sa imi traduca in spaniola sentimentele pe care i le intelesesem deja din privire… Laurentiu deschide aplicatia de pe telefon cu “translate” si, poco a poco, ii explicam situatia si dorinta noastra. E de acord. Zice ca ne deschide cont acum, dar imediat ce obtinem rezidenta sa ne intoarcem la ea ca sa completeze in sistem. Imi venea sa sar peste birou sa o pup si sa-i transmit toate cele bune nasului ei atat de inspirat, creativ si original. Femeia asta era garantia mea ca voi avea apa la dus si lumina in casa. Mi-a placut si ca nu a tresarit cand a vazut pasapoartele de Romania; cred ca nu avusese niciodata vreo interactiune cu un concetatean de-al nostru, ceea ce era in avantajul nostru. Urma sa primim cardurile in cateva zile. Am depus cateva sute de euro in cont si am incercat sa ii explicam ca vom transfera din conturile din Romania bani. Ne-a zis ca nu se poate. I-am facut semn lui Laurentiu ca nu ne-am exprimat bine din moment ce zice ca nu se poate. Dar ea, inmaculada de ea, intelesese si incerca sa ne explice ca intai trebuie sa ii aducem un document care sa ateste provenienta banilor care intra in banca lor… Haida ha! “Pai daca vin dintr-o banca, de ce mai trebuie sa iti dovedesc eu ca nu i-am castigat vanzand femei sau droguri?” Nu este logica punctul forte al poporului asta, asa ca m-am intrebat doar retoric, interior. Norocul nostru a fost ca vandusem casa si aveam contractul. Totusi, ma intreb si acum: daca toata viata, luna de luna, ai economist cate putin, ca furnica, si ai depus in cont la banca, nu iti poti aduce banii la o banca din Spania??? Cum poti demonstra ca “ti-ai rupt de la gura” o anumita parte din salariu si ai depus-o in banca?! In fine, nu mai conteaza; nu ne mai punem intrebari din astea acum. Am invatat sa ne bucuram de ce avem si sa multumim lui Dumnezeu ca, de fiecare data, ne-a oferit solutii salvatoare perfecte din multele situatii prin care am trecut.

Aveam cont, urma, in curand, sa avem si net acasa, peste “numai” doua luni obtineam si rezidenta… puteam deja sa incepem sa bifam din restul listei de “to do”… Era o lista lunga care ne-a oferit multe surprize si rasturnari de situatie si ne-a facut sa trecem prin tot felul de experiente despre care o sa va mai povestesc aici…

Spaniolii sunt amabili, zambitori si neagresivi ceea ce creeaza o atmosfera relaxata, neconcurentiala in care iti e usor sa traiesti, sa iti faci un loc, sa iti “contruiesti” universul tau. Este ceea ce apreciez cel mai mult la poporul care ne-a primit si lucrul pe care mi-l repet si mi-l reamintesc cu fiecare ocazie in care sunt surprinsa mai putin pozitiv. Oricum, de cand ne-am mutat am decis sa ne concentram numai la partea plina a paharului si, dupa un an aici, pare, in continuare ca paharul este mai mult plin decat gol… Hasta luego!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s