Granada

Stateam noi de vreo jumatate de an in Spania cand ne-am propus ca in mini-vacantele oferite de scoala Andreei cu ocazia diverselor si destul-de-deselor sarbatori si fieste sa mergem sa vizitam orase, zone si atractii turistice despre care citeam abia acum pe net sau auziseram inainte, dar nu le vasuseram… Trebuia sa vizitam ca sa “scapam” Spania de de eticheta de tara neinteresanta pe care i-o puseseram, dupa ureche, pe vremea cand era pentru noi doar o posibila destinatie de vacanta.

Andreea trebuia sa plece cu scoala in excursie si noi doi am decis sa nu stam acasa 4 zile, ci sa vedem Granada. Era februarie. Era si la noi iarna…erau vreo 12 grade ziua si vreo 4 noaptea… Am citit foarte multe despre oras, despre Alhambra, despre cartierul Albayzin, despre toate cele pe care ne doream sa le vizitam, eram pregatita. Nu am citit nimic despre vreme. Cunostintele mele in domeniul Geografiei la capitolul clima sunt, clar, extrem de limitate, dar atunci eram plina de self esteem si self sufficiency. Am facut o “regula de trei simpla (dar aberant complicata si stalcita de mine) in domeniul geografiei” care suna cam asa “daca vara e mai racoare la noi, in Alicante, pe malul marii decat in interiorul Spaniei, inseamna ca si iarna e la fel: mai racoare la noi si mai cald la ei”. In urma acestui “rationament” (o sa-l numesc, totusi, asa) am facut bagajele: bluzite, pantofiori, pantalonasi subtiri si o gecuta, in caz ca stam seara mai mult la terase… Gata, eram pregatiti de drum toti trei: Andreea cu bocanci si cojoace pentru Polonia, noi cu “haine de Spania, dom’ne, nu de Siberia”.

Ne-am trezit la ora 3 in creierii noptii. Trebuia sa ducem copilul la aeroport la ora 4 si ne gandiseram ca dupa-aceea sa plecam direct spre Granada ca sa incepem ziua cu un mic dejun luat la destinatie… Am lasat-o pe Andreea in treaba ei si noi ne-am indreptat spre autostrada. Laurentiu, intr-o doara, ma intreaba daca “ai luat si tu o geaca mai groasa? acolo ninge de obicei.”…. Ce???? Cum???? Ce zice?!?!?! Dupa o dezbatere scurta, am cedat cu superioritatea data de intelepciunea pe care simteam ca o posed cu salbaticie. Ne-am intors din nou acasa si am aruncat in portbagaj, peste geamantanele deja facute cu “hainele potrivite” doua geci groase, de iarna (pe care le purtam in Bucuresti si pe care nici nu le scosesem vreodata din sacii lor de cand ne mutasem in Spania) si, din proprie initiativa, ca o ironie adresata unui necunoscator in ale climei, am pus si cate o pereche de bocanci.

(H)Aoleu, pupa-i-as eu gurita cu care a zis el sa luam gecile… Da-mi-as palme de ironica inculta ce sunt… De la jumatea drumului a aparut zapada, iar termometrul arata -4 grade. A fost un drum ca un curs de Geografie. Am aflat ca relieful Spaniei este unul muntos, avand a doua altitudine medie din Europa (600m). Am aflat, de pilda, ca in 1996 Campionatul mondial de ski a avut loc pe partiile din Sierra Nevada, langa Granada. Omul meu, vazand ca nu iau nota de trecere la geografia Spaniei, m-a pregatit temeinic pentru corigenta. Nu intru in detalii pentru ca, cel mai probabil, majoritatea stiti ceea ce am invatat eu pe autostrada Alicante-Granada….iar cei care nu stiti gasiti cate ceva pe Wikipedia!

Cu urechile ciulite la profesor si absorbita de informatiile primite, drumul a parut foarte scurt, desi sunt cam 350km. In sfarsit, iesim de pe autostrada si intram in oras. In fapt, coboram de pe autostrada spre oras; Granada se afla intr-o depresiune. Cred ca gps-ul ne-a propus o intrare de serviciu pentru ca am intrat printr-o zona ce parea rurala si am mers mult timp pe stradute inguste care coborau inspre ceea ce ne inchipuiam noi intrarea “oficiala” in oras. Neintelese sunt caile waze-ului…. Brusc, ne-a indicat sa face dreapta, pe sub o arcada, pe o straduta si mai ingusta, parca… Da, era mai ingusta straduta. Si s-a ingustat treptat pana cand masina a devenit mai lata decat distanta dintre zidurile din stanga si dreapta. Am ramas “infipti” in strada. Singura sansa de a trece era sa ne topim ca un supozitor ce ne simteam. Sau sa o luam “de-a-ndareatelea”. Topirea nu ne-a reusit… A condus Laurentiu in marsalier vreun kilometru. La capatul “probei” era afectat profund. Deja considera Granada un oras special (a si exprimat asta intr-un mod putin original care implica relatii sexuale deviante cu decedatii din partea materna).

Asa cum v-am spus aproape in fiecare postare, spaniolii sunt un popor foarte amabil. Andaluzii nu fac exceptie. Unul dintre acestia ne-a vazut in incurcatura si ne-a dus pana in centru pe strazi largi. Ajunseseram foarte aproape de hotel. Mai erau doar cateva sute de metri…

Exista un sistem de limitare a acesului auto pe anumite strazi prin culisarea unor piloni de otel (cilindri cu inaltimea de vreo 80cm care intra in caldaram pentru a permite accesul si se ridica dupa trecerea autovehiculului). Pentru noi a fost prima oara cand am vazut asa ceva. De fapt, am vazut…prea tarziu. Prima oara am auzit. Am auzit troznitura produsa de ridicarea cilindrului sub motorul masinii noastre… Excursia noastra in Granada a inceput prin transportarea masinii in service, dupa ce am reusit sa o smulgem din pilon. Ne-am intors acasa cu bus-ul. Fara masina si fara cateva mii de euro. Pilonul are inaltimea de vreo 80cm si diametrul bazelor de vreo 30…

Granada este un oras foarte, foarte frumos. In februarie este iarna. Bluzitele, pantalonasii si pantofiorii au ramas in geamantan. Am purtat numai geaca si bocancii. Ne-am cumparat pulovere groase, manusi caciuli si fulare. Si am vizitat la greu. In afara de Service-ul Volvo, totul ne-a placut…

Andaluzia are o aroma aparte, este Spania pe care mi-o imaginam din romanele de adolescenta… In Granada am vazut cei mai multi oameni citind carti: pe strada, la terase, in mijloacele de transport… In zona in care locuim noi oamenii par a fi mult mai putin preocupati de aceasta activitate…

Dincolo de obiectivele turistice (care sunt multe si incantatoare), in Granada este o placere sa te plimbi, sa respiri… Oamenii canta si danseaza in piatete, rad si se bucura de viata… De cand ne-am mutat in Spania am vazut extrem de rar oameni imbufnati sau ciufuti… O fi de la aer? De la mancare?! As vrea sa aflu si sa trimit reteta si acasa, in Romania noastra unde foarte multi au uitat ca viata e pretioasa si scurta, ca intr-o clipa poti lasa in urma tot plecand doar cu “geamantanele” din suflet… Umple-le cu lucruri pufoase si calde, sa nu iti fie greu sa le cari!

Ne-am intors din Granada dupa 4 zile de vis, mai bogati cu o lectie invatata, mai constienti de ceea ce conteaza, mai recunoscatori ca suntem sanatosi si am avut sansa de a invata cu pret mic lucruri esentiale, mai fericiti ca suntem impreuna in Calatoria asta unica pe Pamant…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s